Clasa a XII-a se apropie cu paşi grăbiţi…

Parcă ieri număram zilele până ce aveam să păşesc într-o lume nouă, plină de oameni noi, plină de bucurii, dar şi de tristeţi. Au trecut deja 3 ani petrecuţi la Colegiul Naţional Spiru Haret, ani în care aqm legat prietenii pentru toată viaţa şi am râs din tot sufletul la glumele colegilor. Din păcate nu am avut parte de mai mulţi băieţi în clasă- e doar unul – şi astfel distracţia ne-a fost oarecum limitată, iar povestirile lui Daniel Preda mă fac să regret că nu sunt colegă cu nămeţii.

Nu degeaba se spune că anii de colegiu sunt cei mai frumoşi din viaţă…fără griji, fără nevoi, doar profităm din plin de prospeţimea adolescenţei,  când dragostea încolţeşte în sufletul nostru şi ne bucurăm de îmbrăţişările din pauzele mult prea scurte dar şi de ironiile profului de mate…

Cu părere de rău trebuie să acceptăm că peste un an toate acestea vor dispărea şi ne vom gândi cu nostalgie la momentele petrecute alături de colegii noştri, râzând de emoţiile ce le aveam înainte de vreo lucrare, precum şi de fericirea când începea ascultatul de la începutul catalogului eu fiind ultima.

Urmează un an greu pentru noi, dar un an în care vom profita maxim de fiecare ora, de fiecare pauza, de fiecare chiul şi chiar de fiecare test pentru că ştim că nu ne vom mai întâlni cu clipele acestea. Dar e totusi un an ce va trece repede, mult prea repede şi ne va pune la încercare un  al doilea obstacol: BAC-ul, pe care îl vom absolvi cu toţii, cu note mai mari sau mai mici, după străduinţa fiecăruia…