Laptop? Ce e ăla un laptop în concepţia mea: o cutiuţă, care conţine (cam) tot ce conţine un calculator, cu care pot să plec oriunde vreau, iar atunci când nu mai am „loc” de mama la calculator, să evadez pe balcon, şi să stau acolo cât vreau eu, fără să fiu deranjat de nimeni.
PcNews, a lansat o întrebare: „Vrei un laptop. Să fie Dell, Toshiba sau HP? Parcă şi un Sony sună bine, dar ce mă fac cu Acer şi cu Asus?! Tu ce ai alege şi de ce? Dar de ce nu celelalte?”. De fapt, nu PcNews a lansat întrebarea, ci Azerty, prin concursul SuperBlog2009.
Deci…le luăm pe rând.
Ce laptop mi-ar plăcea cel mai mult. Păi, sunt două opţiuni: ori un laptop Apple (MacBook Pro 15 Core2 Duo 2.53Ghz 250GB 4096MB) ca în prima fotografie, ori un laptop Asus (K50IN-SX002 Dual Core T4200 250GB 4096MB) ca în cea de-a doua.
De ce le-aş alege pe acestea. La Apple e simplu: are un desing superb, iar cei 4 Gb Ram, îmi sunt mai mult decât de ajuns. Asus? Şi de ce tocmai acesta? Putem citii totul din postul acesta (aici veţi afla şi de ce).
De ce nu celelalte. Pentru că pe mine mă interesează foarte mult firma producătoare. Aşa cum se spune la telefoane că se împart în două categorii (Nokia şi celelalte), aşa (mi se pare mie) că se împart şi laptopurile: în Apple & Asus, şi celelalte.
Voi ce laptop aveţi? Dacă nu aveţi, ce laptop v-ar plăcea să deţineţi?
p.s: articol scris pentru SuperBlog2009.
A venit vacanţa de vară; trei luni în care nu vream să mai auzim de şcoală! Noi, colegii am hotărât să nu stăm departe unii de alţii, şi in tot acest timp vom organiza o excursie în Insulele Necunoscute.
În dimineaţa zile de 13, toată clasa, ne-am întâlnit intr-un port, de unde trebuia să luam vaporul pentru a merge intr-o excursie de neuitat. Eram cam îngrijoraţi pentru că vaporul a întârziat, ne întrebam ce s-a întâmplat, iar cei superstiţioşi zicându-mi că am pornit cu stângul. Dar până la urmă, după 3 ore, vaporul a sosit. Ne-am îmbarcat cu toţii în ceea ce urma să fie croaziera vieţii noastre.
După o zi jumătate de navigat, am observat că se întâmplă ceva straniu în larg, parcă venea o furtună înfricoşetoare, cerul se înnorase, totul era negru chiar in miezul zilei. Am renunţat să scriu un articol pe blog despre campania electorală şi m-am dus la căpitan să văd ce se întâmplă. În depărtare am zărit un vas imens ce se apropia foarte repede. A ajuns lângă noi, şi au început să tragă cu ghiulele…un moment de groază în care am realizat că suntem atacaţi de legendarii Piraţi ai Adâncurilor. Atacurile s-au înteţit, iar vaporul nu a mai rezistat şi spre oroarea noastră acesta s-a rupt în două. Apele reci au încercat să mă înghită, însetate parcă de trupul meu. Instinctul şi dorinţa de a lupta pentru viaţa mea, dar şi norocul m-au salvat. Ajutat de câţiva colegi, am fost scos din apă şi aşezat intr-o barcă de salvare, care supravieţuise atacului neaşteptat. Am reuşit să-mi salvez şi preţiosul laptop Asus pe care aveam salvate pozele făcute până în momentul în care am fost atacaţi de piraţi.
Am vâslit până când s-a mai luminat şi am zărit o insulă. Am ajuns pe malul ei nisipos si fin. Părea fără urmă de civilizaţie. Totuşi, am vrut să vedem dacă exista viaţă omenească aici şi am pornit printre arborii uriaşi. Nisipul părea de aur, iar datorita razelor soarelui exagerate, atingerea lui era una foarte violentă provocându-mi înţepături pe spatele gol. Pornind în aflarea necunoscutului printre arborii exotici, am dat de o maimuţică foarte simpatică care ne mai alina durerea cu prezenţa ei şi am hotărât să o luăm cu noi. După puţin timp de mers, însă începe să devină mai neliniştită…se agita foarte mult…parcă urma ceva cumplit.
Printre braţele de liane ni s-a arătat o peşteră; sunete groaznice şi misterioase se auzeau din tenebrele acesteia ascunse. La gura ei ne-a întâmpinat o pantera. Am crezut că s-a sfârşit, toate visele mele erau spulberate de această creatura nobilă prin înfăţişare, dar atât de rece prin natura ei. Ochii ei galbeni şi furioşi m-au privit timp de o secundă şi parcă a înţeles ce doream… oare ce-mi doream în acel moment? Nu mai ştiu… Totul se învârtea cu mine, toate acele culori armonioase ale naturii acum îmi păreau atât de vulgare amestecându-se într-un val de lumini violente… ochii panterei mă obsedau, atât de inteligenţi şi totuşi atât de fioroşi… mă îngheţau… simţeam din nou apele mării care încercau să mă înghită… un pirat uriaş si negru mi-a desprins capul de trup. Un val roşu îmi acoperă ochii şi…
M-am trezit în tenebrele infernului, creaturi odioase mă înconjurau, eu eram singur, nu ştiam ce s-a întâmplat cu prietenii mei. Pe tronul unde trebuia să stea cea mai întunecată fiinţă a iadului stătea… chiar ea… persoana cea mai sensibilă pe care o cunoşteam, însă nimeni nu reuşise să o cunoască perfect! Dorea răzbunare, sângele meu era mai preţios decât al oricărei creaturi de pe Terra pentru că reuşisem, inconştient, să o jignesc… Dar faptul că mi-a sunat nuvifone-ul G60 de la Asus a înfuriat-o şi mai rău, înălţimea sunetului i-a distrus timpanele iar fiara a început să urle şi să arunce cu flăcări spre toate direcţiile pământului, haosul creat de ea ducea la distrugerea iminentă a Pământului!
Deodată… mi-am amintit că făcusem un videoclip din poze cu ea… acea fiinţă care nu ar fi făcut rău nimănui, cea care zâmbea mereu, fără ură şi gânduri negre. Am pornit laptopul şi am pus acel videoclip… o lacrimă inocentă se scurgea din colţul negru al ochiului! Totul s-a schimbat, flăcările care ardeau s-au transformat repede în trandafiri, florile ei preferate, diavolii care stăteau la pândă s-au transformat în îngeri iar flăcările împrăştiate s-au transformat în petale roşii de trandafir!
PS: Articol scris pentru SuperBlog2009, organizat de PcNews.
Îmi aduc totul aminte atât de bine..de parcă ar fi fost chiar ieri. Eram toţi 4 pe vaporul NainForting şi ne îndreptam spre locul nostru de vacanţă. Nu eram decât vreo 15 pasageri şi echipajul vaporului. Totul arăta ca în basme: oceanul atât de albastru şi de limpede, cerul un bleu imaculat iar soarele strălucea deasupra noastră. Era locul perfect pentru noi. Conform calculelor căpitanului a doua zi ajungeam la destinaţie. Cine s-ar fi gândit că destinaţia ar fi rămas un vis? Totuşi noi ne gândeam deja la camera de hotel cu privelişte spre ocean.
Trecuse câteva ore bune iar soarele deja dormea, puteam să-i auzim sforăitul….Dar în urma s-a lăsat o stare de frig, de răceală. Cerul era lipsit de stele şi foarte întunecat. Dacă ne-am fi uitat la semne..Totuşi ne hotărâsăm să mergem să dormim. Căldura corpului său mă făcea să uit de frigul de afară, de valurile puternice ce se loveau de vapor. Cine s-ar fi gândit că în doar câteva ore viaţa noastră s-ar fi schimbat? Dormeam în momentul în care căpitanul a cerut să ne punem vestele de salvare şi să ne pregătim de ce este mai rău. Inima îmi îngheţase pe loc. Un tremur şi o teamă cumplită cuprindea întregul meu corp. Visele mi s-au spulberat de tot în momentul în care valurile au început să lovească puternic vaporul. Eram toţi 4 strâns ţinându-ne de mână când vaporul a început să cedeze în faţa valurilor. Ne temeam de apa rece, de posibilii prădători ai apei, pur şi simplu ne temeam. Ţipete se auzeau în jur dar noi încercam să ne păstrăm cumpătul şi să nu disperăm… Îmi aduc aminte când am simţit fiorii apei, era atât de rece…Doar vestele ne mai ţineau la suprafaţă …după o vreme totul a dispărut: nu se mai auzeau nici ţipete, nici valuri, era atât de linişte, de pustiu…şi atât de ciudat… Am adormit pe nesimţite.
Dimineaţa când ne-am trezit eram pe nisip. Răzvan încă mă ţinea strâns de mână. La câţiva metri depărtare de noi se afla căpitanul vaporului iar Alex cu Oanna erau mult mai departe de noi. Eram speriată. Nu ştiam sigur ce se întâmplase dar un lucru era cert: nu ne aflam în camera de hotel.
După ce ne-am dezmeticit cu toţii eram hotărâţi să cunoaştem zona şi mai ales să căutăm ceva de mâncare. După…aveam să ne gândim la o cale de scăpare. La început am mers pe plajă să vedem dacă mai dăm de vreun alt supravieţuitor..dar din păcate eram doar noi 5. Astfel, am mers fiecare să facem ce ne pricepeam mai bine sau cel puţin aşa credeam, astfel căpitanul a preferat să încerce să pescuiască, băieţii au ales să caute lemne pentru un eventual foc iar noi, fetele, am plecat în căutarea unor fructe comestibile. Peştele a fost un real succes. Noi am găsit banane iar băieţii s-au descurcat excelent cu căutarea lemnelor. Deja era în jur de ora 12 când ne-am dat seamă că nu vom avea cum scăpa atât de repede de pe insulă…Ne trebuia un mic adăpost pentru prima noapte. Cu puţină dificultate am găsit un loc perfect: ferit de valuri. Locul fiind ales, ne-am pus pe treabă…Adunam din nou lemne, frunze, orice ne era de folos pentru construirea căsuţei. Nu-mi pot da seama ce plante agăţătoare am folosit pe post de sfoară sau ce fel de lemne sau frunze găsisem noi dar cert este că ne construisem adăpostul în doar câteva ore. Cina a fost una simplă..după o zi de lucru : banane. Pentru a doua zi aveam deja alte planuri….acum nu vroiam decât să simt căldura lui…Îmi aduc aminte că a fost cald în acea noapte..
A doua zi de dimineaţa deja eram în apa caldă a oceanului… Cred că astea sunt părţile pozitive ale naufragiului… Mirosul oceanului…vântul domol…micuţele vietăţi din apă..mirosul naturii…şi el…tot ceea ce eu aveam nevoie.
Astfel zilele au început să treacă normal…fără întâmplări prea ciudate….Descoperisem alte fructe comestibile, alte locuri frumoase şi o cascadă…o frumoasă cascadă…Ce noroc mai aveam că nu existau animale fioroase deloc…doar mici insecte şi gângănii..aşa am uitat şi gustul cărnii…dar mâncam peşte zilnic! În rest întâmplările erau cât se poate de obişnuite: peştele căpitanului, fructele noastre, lemnele băieţilor, somnul la lumina focului, căldura corpului lui…băile în ocean…totul decurgea zilnic la fel. Doar încercările noastre de evadare mai erau interesante..deja ne temeam să mai încercăm măcar. Bineînţeles că am întâmpinat şi furtuni..nu era chiar o insulă din Paradis. Ups…nu mai am cărbune.
Aş continua să scriu şi să povestesc însă lipsa materiei de scris….Oricum au trecut câţiva ani buni de când ne aflăm aici iar zilele au fost mereau aceleaşi…….Nu ne-a căutat niciodată nimeni, de parcă am fi murit o data cu ceilalţi pasageri…însă când acest mesaj va fi găsit de cineva..vom fi găsiţi şi vom pleca şi vom ajunge în camera de hotel cu privelişte spre ocean….
PS: Articol scris pentru SuperBlog2009, organizat de PcNews.
Sponsor: Hostway
AICI
Este a doua oară când mulţumesc cititorilor. Dar acum va fi pentru ultima dată, pe acest blog :p.
De azi ne mutăm. În urma câştigării concursului, ne mutăm AICI.
În câteva zile, o să fie închis acest blog, iar cine ne va mai căuta pe aici, va fi redirecţionat pe noul site.
Rog prin acest post, partenerii noştrii: All eyes on me, Bluenovice, Nefacemdecap, Proinfo, să ne modifice linkul din blogroll.
La noi sunt notaţi deja.
Noi, iubitorii de hip-hop, ne plângem că muzica pe care o ascultăn nu este comercializată de posturile de televiziune şi de radiouri şi foarte mulţi dintre cei care păşesc în acest domeniu se lasă după ce scot un album sau două. Piaţa muzicală românească a fost acaparată de un artist cu o melodie, Puya cu piesa Undeva-n Balcani, piesă ce a câştigat şi Best Hip-Hop la RMA.
Toate bune şi frumoase până aici… Când apare ceva bun ce se vinde, evident apar şi contestatarii, printre care mă număram şi eu până acum câteva zile. Îl acuzam pe Puya de prea mult “comercial” în hip-hop, lucru ce nu prea se potriveşte cu mesajul care ar trebui fi transmis în versurile acestui gen musical. Dacă te apuci să asculţi albumul Românisme îţi vei da seama că este acelaşi mesaj dur cu care Puya ne-a obişnuit până acum, nu este unul comercial cum este în piesa Undeva-n Balcani şi în pieselor rapperilor din State.
Singurul inconvenient este că muzica lui Puya au început să o asculte toţi cocalarii prin tramvaie, metrouri, pe stradă şi toţii bivolii în trafic. Poate că un mesaj gen Paraziţii, „Dacă asculţi şi Paraziţii şi muzică ţigănească/ Te invit să-ţi bagi pula-n mă-ta, nimeni n-o să te oprească”, ar fi ideal pentru a fi scutiţi de a auzi la orice pas toţi cocalarii că ascultă hip-hop în telefoane. Apropo, am auzit culmea prostiei vara asta, un crestat în cap asculta pe strada (de fapt pe drum că era la ţară) piesa A innebunit lumea (Mutu cu Byga), cunoscătorii ştiu ce versuri are: „Asculţi muzică pe stradă, ştii c-o să ne urăşti/Că-ţi facem ţăndări telefonul, ia-ţi în gâtu mă-tii căşti”! I-am atras atenţia şi mi-a răspuns cu specificul „Lasă bă că n-are nimic”
Urmează partea a II-a albumului Românisme dar şi Vacanţă în Mexic a lui Sişu, album pe care îl aştept cu nerăbdare! Se pare că vara aceasta va fi apogeul lansărilor hip-hop după ce foarte multe trupe şi emcee au anunţat că vor lansa câte un album, printre care şi B.U.G. Mafia, formaţie despre care am crezut că a murit de foarte mult timp.
Buna, dupa o lunga pauza in care nu am mai postat nimic,si nici macar nu am mai vizualizat blogul nametilor deoarece am avut calculatorul defect mai bine de 2 luni (desi Dani stiai asta ai zis ca nu aveam motive sa nu postez, acum sincer doar nu ai fi vrut sa ma fac eu calculator) ma rog sa trecem la ale noastre.
M-am gandit sa va povestesc o intamplare recenta. De cand am luat vacanta nu am facut prea mare lucru,pe calculator nu stam pentru ca nu il aveam, pe afara ploua asa ca a fost cam plictisitor, desi intr-o zi cand m-am dus la bunica mea eu cu soru-mea ne-am hotarat sa ne ducem dupa bureti. Nu mai fusesem de mult timp, de cativa ani pot sa spun.
Am plecat printr-o padure in care nu mai fusesem decat o singura data eu si atunci cand eram mica cu maica-mea iar soru-mea nu fusese niciodata. Eu imi aduceam aminte de niste rape infioratoare insa in gandul meu ziceam ca mi se pareau mie infricosetoare ca eram prea mica si ele erau cu mult mai mari ca mine dar si de data asta mi s-a parut la fel mai ales ca abea puteam sa ma tin sa nu cad. Sincer va spun ca am urcat tinandu-ma de radacinile copacilor iar daca faceam un singur pas gresti si aluneca pamantul de sub picioare puteam sa cad in rapa aceea.
Tot mergand noi prin padure si adunand bureti incepe sa ploua. Eu ii spuneam lu’ soru-mea sa ramanem ca in padure nu ploua asa rau aproape de loc, iar ea vroia sa plecam pentru ca ii era frica de tunete. Cand am iesit din padure ploua torential asa ca am luat-o la fuga pana acasa, noroc ca padurea era aproape de drumul de sat si am putut ajunge destul de repede bineinteles am ajuns ude leoarca.
Macar am adunat multi burti si de asta nu regret ca am fost.
Pun si niste poze, desigur ca astea nu sunt pe locurile pe unde nu puteam merge atunci sincer numai la poze nu ma gandeam.
Am o foarte mare problemă, nu reţin cu uşurinţă numele fetelor şi datele de naştere… Sper să nu mă fi înşelat şi de data asta, cum am făcut-o anul trecut cu Alex când i-am trimis sms de felicitare cu trei săptămâni înaintea zilei sale de naştere.
Ieri mi-am adus aminte că astăzi este ziua Teodorei şi i-am trimis un sms de prin care i-am urat “La mulţi ani” şi sper să nu mă fi înşelat iar… Dacă astăzi colega noastră împlineşte 18 ani (şi nu ne-a chemat să sărbătorim cu ea… şi mă oftic) îi urăm cu toţii un sincer şi călduros “La mulţi ani”! Nu-i voi dedica de ziua ei o piesă Paraziţii aşa cum mi-a fost mie dedicată, cum am dedicat-o altora şi cum am fost sfătuit s-o fac (să dai o bere pentru asta!)
nametii.wordpress.com
Am văzut că din ce în ce mai multe persoane se înghesuie la acest concurs.
De ce să nu particip şi eu? Premiul este un N73 Music Edition. În primul rând particip pentru că este un telefon care chiar merită. Am şi eu unul, chiar dacă am displayul spart la el. Dar eu nu mă repect ca alţii: deocamdată nu am bani să îl fac.
În ce constă concursul: trebuie să îl adaug pe fant0mă în blogroll şi să fac un review despre blogul lui.
În blogroll e adăugat deja: urmează reviewul.
Are pe lângă multele părţi bune, şi părţi care îmi displac
Îmi place foarte mult că discută despre orice pe blogul lui. De la cele mai ciudate nume din lume, până la statusuri de yahoo (ceva amuzant).
De altfel, este foarte generos: el donează invitaţii pe Xplor Tracker.
Logoul este foarte interesant. De mult mă gândesc să fac şi pentru nămeţi aşa ceva.
Mai sunt multe lucruri interesante: susţine campanii umanitare, lucrează la diferite siteuri..toate astea le descoperiţi vizitându-i pagina.
Ce nu îmi place: concursul va fi decis prin tragere la sorţi. Mmm..mai bine ar citii el toate articolele şi ar alege el câştigătorul: acela care dă mai multe informaţii despre blogul lui, acela care îi trimite mai mulţi vizitatori, acela care ….atât :p.
Sper să câştig telefonul :X
danielpreda
Axel
Teea
qweendede
krysstynutza
nai66tenshi
zazuca
andravilceanu
